„Adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”... (Marcel Proust)

miercuri, 1 februarie 2017

DESPRE CĂLĂTORII ASTRALE ÎN GENERAL ŞI DESPRE PRIMA MEA CĂLĂTORIE ASTRALĂ DORITĂ, CONŞTIENTĂ

IDEI PRINCIPALE
1. Avem puţină experienţă la prima călătorie astrală conştientă, chiar dacă au existat alte deplasări spontane înainte – dar despre care nu am cunoscut ceva anterior şi astfel nu ne-am gândit să analizăm:
– sunt stimuli puţini, percepţii puţin conştientizate;
– sunt asocieri multe cu evenimente din viaţa curentă sau din informări anterioare. 
2. Prima mea experienţă a fost de natură mentală, folosind intrarea într-un cristal, după cartea “Cristalul, această fiinţă vie” – DaEl Walker
3. Descrierea primei mele experienţe astrală dorită. 

DETALII
Nu este prima dată când scriu despre călătorii astrale; acest blog vine cu descrieri bogate în plus, ordonate şi expuse pe categorii de studii care se doresc a fi înbogăţite în continuare, pe măsura creşterii experienţei: nu humai a mea, ci şi a celor care pot, şi vor să dezbată aici temele în discuţie. Vă invit să urmăriţi idei în plus despre felul în care eu le percep, le analizez şi le folosesc şi în studiile mele, dar şi în viaţa curentă. 
Conform celor constatate până acum, călătoriile astrale pot fi încadrate în categoria generală a călătoriilor spirituale: adică acel fel de călătorii pe care orice întrupat le efectuează prin forţele spiritului, la început în mod spontan, inconştient, ca orice mecanism de conservare a vieţii – pentru odihnă, pentru o recuperare nu numai a forţelor fizice, ci şi emoţionale, iar apoi, de-a lungul evoluţiilor proprii, ajunge să le efectueze şi conştient, cu voinţă, cu intenţie, pentru a învăţa, pentru a cerceta prin propriile sale forţe spirituale, lumea în mijlocul căreia trăieşte (se pot urmări detalii în studiul “Călătorii spirituale”)
Astfel de călătorii, nici în etape de evoluţie avansate, nici în cele începătoare nu sunt efectuate folosind nave materiale cu deplasare prin propulsie, create de evoluanţi avansaţi, şi nici folosind alte vieţuitoare supuse voinţei doritorului sau trăind cu ele în simbioză. 
Călătoriile spirituale se desfăşoară numai prin forţele proprii, spirituale, ale întrupaţilor: 
– prin intermediul unui sistem corporal special: în cazul călătoriilor spirituale cosmice, interzonale: dintr-o zonă a universului în alta);
– prin desprinderea corpului astral din sistemul corporal propriu şi deplasarea lui prin aceleaşi forţe spirituale radiante care îi susţin funcţionările: adică ceea ce numim călătorie astrală. În funcţie de experienţa totală a întrupatului, deplasarea are loc mai aproape sau mai departe de planeta de întrupare. 
Când discutăm despre corpul astral, ne referim la sistemul corporal al întrupaţilor de pe Pământ. Pe alte planete, întrupaţii se manifestă prin alte feluri de sisteme corporale, dar în întreaga zonă I a universului, în orice fel de sisteme corporale există, pentru întrupaţii cu corp fizic, un corp cu funcţionalitate de tip astral, cu vibraţii care fac parte din acelaşi set, acelaşi segment de vibraţii din care fac parte şi cele ale corpurilor astrale pământene. 
Mai multe detalii cu caracter general pot fi urmărite, înafară de studiul “Călării spirituale” deja citat, şi în studiile din capitolul Studii Generale din acelaşi site: “Călătorii Astrale”. Pentru a nu încărca textele nici pe site, nici pe acest blog care va avea un caracter descriptiv, cu explicaţii la obiect, vă invit să urmăriţi, când va fi cazul, alte prezentări generale în continuarea studiilor de pe site. 
De asemenea, pe Blogul unui om cuminte există o etichetă cu studii despre Călătorii Astrale, începute cu mai mulţi ani în urmă; blogul fiind deja foarte voluminos, ideile principale le voi expune pe rând şi aici spre amintire, sintetic, dar şi cu noutăţile care au apărut în înţelegerile mele: la fiecare postare, înainte de prezentarea călătoriilor mele astrale. 
Studiile astrale au doar la începutul experienţelor personale o prezentare descriptivă: am ieşit, am văzut, m-am întors. Mulţi oameni au avut asemenea experienţe şi, fără îndrumări din partea entităţilor astrale ajutătoare pe care fiecare dintre noi le avem fixate de coordonatorii evoluţiilor noastre, nu rămânem cu multe învăţături din asemenea “escapade astrale” – cum le numesc eu. Dar rostul lor este, aşa cum spuneam mai sus, să cunoaştem lumea în profunzimea ei, după ce ne-am săturat de plimbări, escapade astrale. Unii se sperie de câte ceva (şi eu am trecut prin asta); dintre ei unii însă îşi găsesc curajul, dorinţa de a continua, alţii îşi pierd curajul, dar dacă au în destin continuarea lor, atunci pe lângă impulsuri de la ajutătorii astrali, primesc întăriri pe diferite căi fizice: prieteni, rude, citesc pe internet, etc. Prima mea ieşire astrală, pe la 16 ani, după o operaţie de apendicită, pe care o voi povesti în postarea viitoare, a fost inconştientă, chiar la limita între viaţă şi plecare definitivă. Prima mea ieşire conştientă, dorită, plină de emoţii şi mai ales fără prea multă cunoaştere a lumii ce mi se deschidea, a fost prin 1996, încurajată de îngerii mei, pe care îi cunoscusem într-o experienţă de intrare într-un cristal: cam tot un fel de experienţă astrală – zic eu acum – dar pentru începătorii cărora le este frică de spaţii infinite, de zbor departe de casă şi cu mintea plină de confuziile citite peste tot; cu cristalul este altceva, îţi dă la început siguranţa cristalului perceput ca o casă, ceva solid, palpabil şi mai ales extrem de frumos, de plăcut chiar de la prima vedere. Recomand cartea “Cristalul, această fiinţă vie...” scrisă de DaEl Walker.
Să revin la escapada mea astrală: mi s-a spus să ies fără teamă. După câteva încercări soldate cu pierderea concentrării din cauza zgomotelor din bloc, am reuşit “performanţa” şi fără vorbă multă m-am pomenit înafara Pământului, într-un spaţiu de culoare violet închis cu stele galbene – nu alb-albăstrii cum le percepeam la repezeală pe cerul nopţilor (nu sunt prea romantică din fire, chiar dacă iubesc frumosul uneori până la lacrimi). Totul a durat câteva clipe, vedeam emisfera întunecată a planetei pe partea mea (era spre noapte când am pornit la “drum”) şi soarele care se ivea ca o frântură extrem de luminoasă (dar nu orbitoare – aşa cum credeam din experienţa privirii soarelui cu ochii fizici). 
Şi, fix în clipa aceea de mirare a percepţiei atât de plăcute a Soarelui, un “ceva” a dat peste mine, m-a speriat atât de tare, încât m-am trezit automat în fotoliul din camera mea. 
După ce mi-am revenit, primul gând a fost că a dat o navă extratetrestră peste mine! Sau o entitate negativă, malefică, care voia să mă... nu ştiam bine ce: să mă omoare, mănânce, distrugă... Spre mirarea mea simţeam însă un fel de linişte, siguranţă, iubire şi... ceva umor din partea ajutătorului meu, dar eu eram brusc atât de frustrată! i-am reproşat că nu m-a avertizat, că putea să mă omoare chestia aia... da! Nu era nici o navă... era... altceva...
“Cristiana, ce era?” 
Chiar aşa... ce era? Am lăsat reproşurile şi, ca să nu mai întind discuţia, am reflectat foarte serios. Am văzut că pot relua imaginile în minte şi... şi tot aşa era, tot aşa am perceput, ceva implacabil, care însă nu avea nici o putere totuşi asupra mea. M-am ruşinat, simţindu-mă protejată şi înţeleasă. Dar ruşinată nu pentru că m-am speriat, ci pentru că fusesem frustrată, reproşasem chiar agresiv ajutătorilor mei. Simţeam în continuare înţelegere şi mult drag din partea lor, iar asta a fost prima încredinţare profundă asupra importanţei prezenţei lor în orice încercare de acest fel: nu-i percepusem acolo, dar ei fuseseră cu mine absolut tot timpul... Şi voi explica pe larg în postările viitoare de ce nu vedem în general entităţile astrale – nu numai ajutătorii noştri astrali personali, de destin, dar vom dezbate asta după ce vom discuta despre vibraţii, pe site. Dar entităţile noastre ajutătoare sunt permanent cu noi, să nu uităm niciodată asta, şi sunt permanent gata să ne ajute, să ne răspundă la întrebări: doar noi să le punem!!!...
Adevărul?... Eu atunci nu l-am perceput imediat, dar deja cu o astfel de ocazie învăţasem multe – şi încă mult mai importante decât chiar răspunsul în sine...
Trecuse un meteorit. Mi-am dat seama mai târziu, iar ajutătorul mi-a adeverit descoperirea. 
Simplu.
Un hohot uriaş de râs mi-a luminat sufletul! Nu avusesem nici cea mai vagă idee cum să mă uit, la ce să mă uit ca să-mi dau seama! Îmi dăduseră prin minte toate ideile negative despre care citisem anterior... Azi, după 20 de ani, îmi dau seama câtă înţelegere am strâns pe parcurs, doar având înţelegerea aceea iniţială a modului în care trebuie privită diferenţa dintre un obiect şi o fiinţă, între ceva absolut neutru şi ceva rău sau bun deopotrivă. 
Am înţeles imediat: nu din mişcare – căci numai la mişcare eu îmi îndreptasem atenţia, la fiecare tentativă de analiză – ci din simţirea intenţiei: mai întâi dacă există/nu există intenţii (de orice fel: bune sau rele). O călătorie astrală este una de simţire, este emoţională în primul rând şi este una de simţire complexă, de acel simţ al reunirii tuturor percepţiilor cunoscute + intuiţia că mai este încă ceva în plus, iar acel ceva este de fapt un cumul de factori, de stimuli pe care îl avem bine-înţeleşi din viaţa noastră curentă – dar nu ne dăm seama cât de mulţi stimuli pot fi la un loc într-o singură simţire! Mi-am dat seama că la începutul călătoriilor astrale avem o adevărată sărăcie de stimuli, iar ajutătorul mi-a spus că în timp omul ajunge să-şi dea seama că:
– structurile de percepţie se deschid rapid, dar pe măsura folosirii lor, prin căutare, prin dorinţa de a percepe realitatea sub toate formele ei, de a o cunoaşte, de a înţelege toate cele care pot ajuta omul ca cercetător astral – şi nu numai;
– structurile de decodificare a informaţiilor care ajung la creier, vărsate în cascadă de la toate corpurile fluidice care au senzori pentru percepţii, fac posibilă traducerea informaţiilor din stare necunoscută – în stare cunoscută: prin adptatea celei mai apropiate variante de prezentare de adevăr, însă de natură asociativă, adică asociind cele percepute cu aspectele cunoscute din viaţa fizică curentă. Este o modalitate folosită de orice spirit în situaţiile de viaţă şi cercetare în această zonă a universului. Asemenea asocieri îi sunt necesare omului în mod deosebit, pentru că toate cele care ajung să le cunoască prin cercetare astrală trebuie mai întâi să se insereze în cunoaşterea generală, în viaţa fizică curentă, concretă. Pentru că numai în acest fel toate cele percepute devin utile omului: şi cercetătorului astral, şi omului care trăieşte fizic. 
Ulterior vor veni detalii din ce în ce mai complexe, până ce, având o experienţă prodigioasă, cercetătorul astral va putea percepe, din aproape în aproape, toate structurile din mediul devenit între timp cunoscut, într-o profunzime din ce în ce mai mare: fără o asociere propriu zisă cu structurile fizice, fără metaforizare, fără comparare – însă cu subînţelegerea elementelor cu care s-ar putea asocia. Dar experienţa de comparare, de asociere, pe care a avut-o la început va ajuta omul să-şi ajute semenii care vor trece şi ei prin experienţele începuturilor. 
Experienţa acumulată aşadar nu constă numai în imaginile percepute, sunetele, mirosurile, senzaţiile, vibraţiile percepute – cât mai ales de felul în care fiecare dintre noi beneficiază de “traducerile”, de decodificările creierului său. Şi, în acelaşi timp, de modul în care acceptăm echilibrul în viaţa curentă. Este ceva deosebit de important: echilibrul, liniştea sufletească, răbdarea de a lăsa totul să curgă – chiar dacă avem senzaţia că “ştim”, că “Aaaa!!! E aia!!!...” De fapt nu este întotdeauna doar “aia”, sau alta, sau ceva cunoscut. Ne este necesară curiozitatea de a afla mereu ceva nou, ceva în plus, ori de a vedea lumea pe care o ştim, da! – dar cu alţi ochi !!! Tocmai de aceea am pus sus acel citat din scrierile inegalabilului Marcel Proust... 
Domnul profesor Grigore Albu Gral, fie-i memoria eternă în sufletul nostru, ne spunea foarte serios: “Îţi laşi toată cunoaşterea la uşă, în pantofi!” Noi zâmbeam – dar eu personal ştiam bine ce înseamnă asta, iar cursanţii descopereau confuziile proprii pe parcurs, dacă amalgamau informaţii vechi cu tot felul de idei noi: aşa e şi cu călătoriile astrale. E bine însă să fim informaţi; odinioară omul era învăţat din copilărie cum să folosească şi partea de noutate, şi parte de experienţă ancestrală a societăţii sale, pe care o afla de la părinţi şi bunici. Azi societatea nu ne învaţă nimic din acest punct de vedere, de aceea să profităm de libertatea de discuţie de acum şi să ne informăm, să discutăm, să ne împărtăşim cunoaşterea, experienţa! Aflăm ceva de la altcineva – cercetăm noi înşine şi aşteptăm să percepem ceva în plus, indiferent dacă este vorba despre de a atesta experienţa altora, de a descoperi o confuzie, de a descoperi amănunte în plus pe lângă ceea ce am aflat de la altul. Să fim deschişi – dar şi toleranţi cu cei care au făcut o confuzie, să discutăm împreună şi să aducem la un loc cele percepute, să analizăm fără prejudecăţi, cu curaj! 
Şi mai ales să lăsăm apoi toate să se sedimenteze şi apoi să cercetăm din nou, poate mai apare ceva de perceput şi de înţeles în plus. Pentru că totul are nevoie de sedimentare: de aşezare în rândurile experienţei totale a cunoaşterii elementelor cercetate, evenimentelor, obiectivelor de orice fel – căci numai astfel creşte frumos experienţa noastră şi se creează un fundament pentru noi descoperiri, în continuare.
Azi pot să numesc încă mult mai multe lucruri pe care le-am înţeles din sedimentarea şi folosirea celor percepute atunci. În plus, ceea ce este de asemenea extrem de important – ştiu bine cât de multe persoane am putut ajuta, dând exemplu această primă experienţă a mea... 
Şi este ceva minunat să pot face mereu acest lucru!
Pe curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu